VIDEO | Imagini impresionante cu Gerrard când avea 12 ani: „Avea niște calități incredibile”. Cum era copilul „Stevie G”

VIDEO | Imagini impresionante cu Gerrard când avea 12 ani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steven Gerrard reușea încă de la 12 ani să atragă atenția prin calitățile care mai târziu l-au făcut unul dintre cei mai buni mijlocași din istorie. Căpitanul lui Liverpool a anunțat astăzi că va pleca în vară de pe Anfield, după 17 ani petrecuți în tricoul „cormoranilor”.

Site-ul mirror.co.uk a publicat un filmuleț cu imagini dintr-un turneu pentru juniori, care l-a avut în prim-plan pe Steven Gerrard. Mijlocașul avea atunci 12 ani și arăta o viziune în joc  peste vârsta sa. Imaginile sunt de pe vremea când Gerrard juca pentru Whiston Juniors, o echipă la care a evoluat în copilărie, și sunt trimise de tatăl unui fost coleg de-al fotbalistului, din acea echipă. Pe filmare se poate observa cum Gerrard găsea mereu culoare pentru coechipieri și încă de atunci era posesorul unei pase lungi care, de cele mai multe ori, ajungea la țintă.

Băiatul lui Melvyn Syder a jucat alături de Gerrard la Whiston Juniors, astfel că a avut ocazia să-l vadă pe și pe cel ce avea să devină mai târziu un fotbalist legendar pentru Liverpool:

„Fiul meu a jucat în aceeași echipă cu Steve la Whiston Juniors când aveau 12 ani. Am păstrat toate revistele lunare cu cronicile meciurilor și aproximativ 4 ore de filmări pe care le-am făcut atunci. M-am bucurat să-l văd cum crește. A fost un băiat extraordinar pe teren și în afara lui. A fost trup și suflet pentru fotbal. Putea să câștige un meci de unul singur. Îmi aduc aminte că avea picioarele foarte lungi. Era ca o mică gazelă. Era foarte rapid. Voia mereu să câștige, nu-i plăcea să piardă”

Avea unele abilități geniale […] Când a venit la Whiston a fost ales omul meciului la echipa sub 10 ani. El avea doar 8 ani. Era foarte tăcut pe teren. Am mers într-o zi cu toții într-o excursie de o zi, dar el n-a vrut să vină pentru că el voia să meargă acasă. Nu-i plăceau drumului lungi. Era foarte liniștit. După excursia în Olanda nu l-am mai văzut. Îl luase Liverpool”, își aduce aminte  Melvyn Syder, într-un interviu acordat celor de la Mirror.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×